Despre stațiune

LACUL AMARA ESTE UN LAC NATURAL — fost liman fluviatil barat cu aluviuni, situat într-o depresiune (Crivaia), veche matcă a râului Ialomița. Este alimentat cu ape din precipitații, care spală eflorescențele produse la suprafața rocilor din Câmpia Română și de către apele subterane (freatice) încărcate de săruri (predominant sulfați și cloruri). Sulfatul de magneziu și sulfatul de sodiu dizolvate în mare cantitate în apa lacului, îi dau gustul foarte amar care maschează gustul său sărat.

NĂMOLUL SAPROPELIC ESTE NEGRU (în contact cu aerul devenind cenușiu), unsuros, sărat și are un miros foarte puternic de hidrogen sulfurat. Compoziția chimică include 41% săruri anorganice, 39% substanțe organice și 20% apă. Extractul din nămol sapropelic, Pell Amar, stă la baza unei întregi game de produse dermatocosmetice cunoscute și apreciate nu doar în România, ci și la nivel mondial.

NĂMOLUL SAPROPELIC ESTE RECOMANDAT PENTRU:

• reumatismul cronic degenerativ (artroze ale coloanei vertebrale, șold, genunchi, mâini, picioare);

• reumatism inflamator cronic stabilizat biologic (spondilită anchilozantă, poliartrită reumatoidă, artrită psoriazică);

• reumatism abarticular (tendinite, tenosinovite, bursite);

• afecţiuni post traumatice ale aparatului locomotor;

• afecțiuni neurologice cronice periferice (leziuni nervi periferici);

• afecțiuni dermatologice (psoriazis, eczeme cronice); De asemenea, nămolul se poate utiliza în masaje corporale, în combinaţie cu uleiuri vegetale sau cu alge, sau ca atare pe zonele afectate.

ÎN COSMETICĂ

• Atenuează şi previne apariția ridurilor;

• Reglează funcțiile seboreice;

• Reduce predispoziția la acnee;

• Curăță tenul și îi conferă luminozitate;

• Tratează imperfecțiunile pielii. În cosmetică, se folosesc măștile pe bază de nămol care conțin minerale ce îngrijesc pielea și tratează imperfecțiunile.cronice);

Scurt istoric

1857-1859

În preajma lacului se stabilesc mocani veniți din Muscel și din Țara Făgărașului.

1863-1877

După secularizarea averilor mănăstirești, fostele posesiuni ale Mănăstirii Sf. Voievozi intră în proprietatea statului. Pe aceste locuri ia ființă un mic cătun, numit Movila Galbenă. Aici se vor stabili treptat și alți ciobani veniți cu oile în transhumanță. Se stabilesc aici locuitori
din sate mai apropiate precum Pribegi ori Perieți.

1877-1880

După Războiul de Independență au fost împroprietăriți aici câțiva participanți la război, dar și familii sărace venite din părțile Buzăului ori din apropiere, din satele Cosâmbești ori Perieți: 300 de familii de veterani și tineri însurăței

1882

Prima atestare documentară a localității Așezarea capătă statut oficial, fiind denumită AMARA, după lacul din apropiere, cu apă sărată și amară. Numele lacului este mult mai vechi, fiind folosit încă dinsecolul al XVIII-lea. Satul Amara era administrat de comuna vecină, Slobozia

1887

Savantul chimist, doctorul Petru Poni, face la Amara primele determinări ale compoziției chimice ale lacului. „Apa este incoloră, opalescentă, gust foarte sărat, amar totodată, miros slab de hidrogen sulfurat. Din analiza calitativă rezultă că cuprinde următoarele substanţe:
acid silicic, acid carbonic, acid sulfuric, acid boric, clor, sodiu, foarte puţin potasiu şi litiu, magneziu, calciu, fier, materii organice”.

1888

Grigore Ștefănescu, geolog și paleontolog semnala importanța lacului Amara și recomenda să se amenajeze aici stabilimente pentru băii.

1892-1896

Convinsă de importanța terapeutică a lacului, conducerea județului înființează SERVICIUL BĂILE AMARA. Serviciul este oficializat și primește un regulement de funcționare

1910-1911

Moșierul Dumitru Seceleanu, care își tratase aici un reumatism este convins de beneficiul băilor și nămolului de aici și investește într-un stabiliment. Sunt amenajate 30 de cabine. Nămolul era încălzit cu aburul unei locomotive folosite la treieratul grăului.